Sezonul 5
Episodul 5 - This place is death (Locul acesta inseamna moarte)
- Data aparitiei : 11 februarie(ABC)
- (AXN Romania) - Scris de : Edward Kitsis si Adam Horowitz
- Regizat de: Paul Edwards
- Episod centrat pe: Jin
- Rezumat:
Pe scurt:"This place is death" a fost un episod care a avut de toate. Adica in sfarsit am primit marea poveste promisa din sezonul 1 a frantuzoaicei Danielle Rousseau, Jin a primit mult timp pe ecran, Locke s-a sacrificat pentru ceilalti si a avut o intalnire cu Christian, Charlotte a dezvaluit un mare mister despre ea, iar in afara insulei Ben si ceilalti au vizitat-o pe Hawkings care este si mama lui Faraday.
Detaliat: Dupa cum era de asteptat dupa episodul 4, povestea lui Rousseau aveam sa o vedem prin intermediul lui Jin. Doamneee cat mi-a placut de Jin in acest episod. Probabil este de vina si lunga pauza de cand nu mai aparuse si faptul ca a fost o mica/mare surpriza cand a fost pescuit tocmai de echipa lui Rousseau. Practic eu consider episodul acesta fiind Jin centric. Din pacate dupa jumatatea episodului lucrurile se echilibreaza si dupa ce Jin se reintalneste cu Sawyer si ceilalti, actiunea se imparte intre mai multi. Dar Jin a fost absolut fantastic in acest episod. Nu am cuvinte sa descriu.
Va puteti imagina ce era in mintea lui Jin, cand a aflat de la Rousseau ca se afla in 1988 ? Adica Sawyer si ceilalti naufragiati l-au avut pe Faraday, saracul Jin era foarte confuz. Ma intreb acum, ca de multe ori in acest sezon. Asa trebuia sa se intample ? Alt curs al vietii nu exista pentru Rousseau ? Adica daca nu il intalnea pe Jin Rousseau cobora si ea in acea gaura dupa colegii ei ? Se schimba si ea ? S-a spus ca de fiecare data cand va aparea Fumul Negru vom mai afla cate ceva despre el. Acum...dupa acest episod nu stiu ce concluzii sa mai trag. Adica l-a tras pe Mountand spre o groapa, si practic i-a smuls o mana. Apoi din acel hau se auzeau strigate ciudate de ajutor din partea acestuia. Evident mi se pare faptul ca Smokie a vrut sa ii atraga si pe ceilalti acolo. Pe principiul de ce sa ii urmaresc prin jungla cand pot sa ii ademenesc la mine. Toti in afara de Rousseau intra acolo, si mai apoi odata cu urmatorul flash prin care Jin sare probabil cateva zile/saptamani in viitor (fata de 1988) ii vedem pe acei membrii ai echipajului lui Rousseau impuscati, evident chiar de catre ea. Fac pariu ca nu credeati ca "boala" la care s-a referit Rousseau in sezonul 1 avea legatura cu Fumul Negru. Apoi vedem o scena foarte straine. Un Robert care parea foarte normal ii cerea indurare lui Danielle, rugand-o sa il crute. Rousseau lasa arma jos, dar surprinzator acesta incearca la randul lui sa o omoare. Noroc ca nu avea gloante si in cele din urma tot el se trezeste cu un glonte in cap. Apare si Jin pe care Rousseau si-l aminteste ca "cel care a disparut". Aceasta remarca poate fi una importanta. De fiecare data cand fac cate un salt in timp naufragiatii dispar. Daca ar fi alte persoane in jurul lor , atunci naufragiatii pur si simplu ar disparea din fata lor. Ganditi-va acum la 2 astfel de intalniri. Locke cu Ethan si Locke cu Richard. Automat vazand ca persoana din fata lor a disparut pur si simplu, Richard s-a simtit obligat sa ii verifice acestuia povestea si s-a dus, si a asistat la nasterea lui Locke.
Vreau sa mai adaug ceva in legatura cu Fumul Negru si aparenta schimbare a membrilor echipajului francez. Parca Yemi in sezonul 3, desi parea a fi Yemi el nu era fratele lui Eko. Chiar insusi afirma asta, facand ca intreaga scena respectiva sa imi dea fiori. Atunci am presupus ca era Fumul Negru avand forma lui Yemi..ca sa zic asa. Atunci Yemi/Fumul Negru l-a omorat pe Eko, acum Robert incearca sa o omoare pe Rousseau. Sunt multe intrebari care se ridica odata cu aceste scene. Dar evident povestea frantuzoaicei misterioase de pe insula se opreste aici. Probabil altfel vom primi si raspunsurile despre Fumul Negru sau Templu. Apropo, producatorii au declarat ca acel Templu nu este neaparat Templul la care se refera Ben in sezonul 3 sau 4. Dupa mine poate fi doar o bucata, o parte din Templul cel mare. Tot producatorii au spus ca acolo nu era neaparat "casa" Fumul Negru, ci doar un loc prin care mai pierdea si el timpul. Deduceti ce vreti.
Trecand mai departe, avem parte de intalnirea emotionanta a lui Jin cu ceilalti naufragiati aflati in viata. Ma mira totusi cum de Jin nu i-a recunoscut vocea lui Sawyer. Amuzant mi s-a parut apoi cum Sawyer incerca sa ii explice lui Jin despre salturile lor in timp. Jin ii cere ajutorul si lui Charlotte pentru traducere si astfel afla cu totii ca aceasta vorbea coreeana. Si daca tot am ajuns la Charlotte....Imi pare rau si imi pare bine ca a murit. Adica am aflat si despre ea multe lucruri, dar incepusem sa indragesc personajul, mai ales datorita posibilei relatii cu Daniel. Din cauza flashurilor care devenisera tot mai violente constiinta lui Charlotte nu a mai putut distinge prezentul de trecut, numai stia in ce timp se afla. Asta se datoreaza in mare parte faptului ca ea a copilarit pe insula, si la un moment dat mama ei a plecat impreuna cu ea de pe insula. De atunci intreaga ei viata Charlotte a incercat sa se intoarca. Tot retraind anumite amintiri din trecut Charlotte isi aminteste de faptul ca in trecut, un barbat nebun i-a zis sa nu se intoarca pe insula pentru ca va muri. Acel barbat era chiar Daniel Faraday, despre care stim inca din episodul 1 al acestui sezon ca se va implica in actiunile Dharma. Oare acolo au sarit ultima oara toti naufragiatii ? Pe timpul cand Dharma conducea insula ?
Si ajungem la Locke. Acesta simte in sfarsit ca este cineva important, ca face ceva important. Inca de cand Richard i-a zis ce trebuie sa faca, s-a vazut o sclipire in ochii lui John. Ca sa nu mai lungesc povestea, Locke si ceilalti ajung la Orchid, gasesc fantana, Locke coboara, mai vine un nou flash si fantana dispare. Sawyer ramane cu funia in mana, iar Locke cade cativa metrii buni de la inaltime ranindu-se destul de grav. Eu tot am pus intrebarea asta pe forum : in ce timp s-au teleportat ultima data naufragiatii? din moment ce fantana care parea din timpuri stravechi acolo, disparuse. In fine. Locke aflat singur la cativa metrii buni sub pamant incearca sa strige dupa ajutor, si noroc cu Christian care apare si il indruma. Cati dintre voi nu ati crezut ca in sfarsit il vom vede pe Jabob ? Sau macar cati dintre voi nu sperau ca acela sa fie Jacob ? Hm cine stie Christian sa fie Jacob ? Nu prea cred.
Christian ii explica acum lui Locke exact care era situatia. Prima data in cabana, Christian ii spusese ca el trebuie sa mute insula ! apoi Locke a venit la Ben si Hurley si le-a spus astfel : "he told us we have to move the island", ceea ce este foarte usor interpretabil. Ben incearca ca un ultim lucru sa ii dovedeasca lui Jacob ca si el se poate sacrifica si invarte roata. Asta se intampla in finalul sezonului 4. Se pare ca Locke era cel menit sa faca asta, si sa paraseasca insula. Cu greu Locke se ridica si ajunge la roata inghetata, care surprinzator numai era asa de inghetata. Nici acea incapare numai avea o temperatura scazuta. Locke repune pe axa roata si urmeaza flashul final, flashul care il va teleporta pe Locke in afara insulei. Unde si cand vom vedea abia peste 2 episoade.
Nu am vorbit deloc de ce s-a intamplat in afara insulei. Imi este teama ca deja v-ati plictisit citind acest review. Pentru cei care vor si restul,iata-l:
Sun orbita de razbunare incearca sa il omoare pe Ben. Acesta scoate din maneca asul suprem, si anume ii spune lui Sun ca Jin este in viata. Kate isi da seama de planul lui Jack si pleaca in tromba cu Aaron,iar Sayid nu vrea sa aibe nimic de-a face cu Ben sau Jack. Astfel raman doar Sun, Jack si Ben plecand dupa dovada promisa de Ben. M-a impresionat Ben in acea scena din furgoneta cand s-a rastit catre Jack. Oare ce a facut Ben pentru ca prietenii lui Jack sa fie in siguranta? La ce exact s-a referit? In cele din urma ei ajung la o biserica, unde Ben scoate din buzunar verigheta lui Jin, pe care acesta i-a inmanat-o lui Locke pe insula.
Atunci speriat de vorbele lui Charlotte, Jin l-a obligat pe Locke sa promita ca nu o va aduce pe Sun inapoi pe insula si desi a contactat-o, Locke s-a tinut de promisiune. Cu aceasta ocazie aflam ca Locke i-a vizitat practic pe toti cei din afara insulei, inclusiv pe Ben. Eu banuiam asta inca de la episodul 1, deoarece parea cam ciudat ca cei doi sa nu se fi intalnit. Sun sare si ea in echipa lui Ben si uite asa erau 2. Apare Desmond si s-au facut 3. Intra cu totii in biserica unde o vedem pe nimeni alta decat Eloise Hawking, mama lui Desmond si femeia care ii va ghida spre insula. Desi Ben nu i-a strans pe toti Oceanic 6, Eloise pare multumita. Poate si datorita lui Desmond ?


